Astazi incep sa scriu despre Rusia, asa cum am cunoscut-o eu, cu bunele si relele ei, incercand sa fac cat mai putine interpretari, pentru ca fiecare e liber sa gandeasca dupa bunul plac, chiar daca aici, la rusi, “a gandi” e un verb ce nu se prea conjuga la persoana intai singular.

“Muncim, nu gandim!” - e o sintagma care, chiar sub aceasta forma mi-a fost oferita de un coleg rus, care daca ar fi avut 50 de ani, poate l-as fi inteles, insa neavand decat 35, nu poate decat sa ma ingrijoreze.

Inainte de a va prezenta faptele in ordine cronologica, va voi lasa sa “admirati” cateva fotografii facute azi-dimineata la -25 de grade. Trebuie sa va spun ca eu, cel ce faceam pe “leul” tura trecuta si ma aratam neinfricat in fata suprafetelor de gheata ce se spargeau de picioarele platformei, am inceput sa fiu mai retinut, asta pentru ca respectivele suprafete, atunci de numai 5 cm, au ajuns la 60 cm, iar perioada cand acestea izbesc platforma este ca un cutremur fara sfarsit. Azi-noapte a durat cam 2 ore si jumatate. Si desi toata lumea pe aici se mandreste cu cea mai solida structura de platforma din lume, nu poate sa nu-mi aduca aminte ca si in cazul Titanicului se manifesta aceeasi exuberanta.

Doamne-fereste! Bat de 3 ori in lemn si privesc jumatatea plina a paharului, chiar daca, in cazul meu, aceasta a inghetat.

Foto 1: Cele 2 nave de interventie (Rescue-Boat) ce incearca sa “are” cat de cat suprafata de gheata

Foto 2: Stratul de gheata ajuns la 60 de cm

Foto 3: Detaliu cu una din nave