Azi voi continua sa vorbesc despre koreeni asa cum i-am cunoscut. Cristi amintea acum vreo 2 zile, despre greve lor si despre uniforme. Uniforma reprezinta imbracamintea de baza in Korea. Priviti imaginea alatura si vedeti un coleg intr-o jaca Samsung, parte a echipamentului de protectia muncii. Ei bine, daca mergi seara prin oras, vei vedea mai bine de jumatate din oras purtand jeci fie Samsung, fie Daewoo, asta si pentru ca populatia din insula este polarizata in jurul celor doua mari santiere navale. Daca ar fi sa dau o definitie a poporului korean, atunci i-as numi un popor bogat ce traieste in saracie. Nu conteaza ca pica acoperisul de pe casa sau tencuiala de pe pereti, conteaza gradul de automatizare al utilitatilor. Electronica, in Korea, este acasa la mama ei.

Se imbraca in hainele pe care i le da santierul, insa sunt blindati de electronice, ba telefoane mobile pe care urmaresc programe TV (televiziunea pe mobil abia a aparut in Europa, la ei in 2005 era deja), ba tot felul de media playere portabile. De memory stick-uri nu mai zic, pentru ca n-am vazut korean fara asa ceva. Despre greve nu pot sa spun decat ca ceea ce m-a impresionat a fost decenta lor, parca nici nu le-as numi greve. Se aseaza dimineata de-a lungul trotuarului, inainte de intrarea in santier, avand cate o pancarta in mana si salutand respectuos pe cei ce se duc la munca. Fara urlete, fara violenta. Si chiar asa, cu decenta asta, in 2006, lucratorii lui Samsung au obtinut 2 sambete libere pe luna.

Si pentru ca tot vorbesc despre decenta lor, ceea ce m-a impresionat intr-un fel au fost alegerile locale, desfasurate in mai-iunie. Fiecare candidat are un numar, de la 1 la cati candidati sunt (aici au fost 6). Meeting-urile electorale se desfasurau in intersectii, unde caravana electorala a unui candidat ocupa unul din colturile intersectiei (alteori 2 colturi, daca era un candidat potent; daca era Becali, probabil le ocupa pe toate :D). Tot staff-ul electoral purta tricouri, sepci cu numarul respectiv, iar din “spectacol” nu lipseau majoretele. Programul electoral era prezentat de pe scena improvizata in caravana mobila, fara reactii violente, fara injuraturi sau huiduieli din partea adversa. vreti sa stiti insa care e parerea koreanului despre alegeri? Mr. Seo, liderul echipei de instrumentisti (el era singurul inginer korean cu care am lucrat) a raspuns sec: “korean mafia” si a inchis subiectul, pentru ca nici lui nu-i face placere sa discute despre asta.

Un alt lucru pe care l-am remarcat in Korea a fost felul in care se aduna la un picnic. In singura zi libera pe care am avut-o in Korea, impreuna cu 2 colegi englezi, ne-am hotarat sa facem o plimbare prin parcul orasului, unde era si un monument inchinate bataliei navale de la Okpo, in urma careia insula a fost eliberata de sub dominatia cotropitorilor japonezi.

Priviti imaginea si veti vedea paturile intinse pe asfalt, nu pe iarba, desi spatiu verde era cu toptanul aici. Natura insa, nu a fost foarte generoasa cu Korea, iar koreenii stiu sa respecte putinul pe care-l au. Erau multe grupuri venite la picnic in acea duminica, insa mi-a fost nu stiu cum sa-i fotografiez. Pana la urma nu am rezistat tentatiei, m-am departat de unul din grupuri, am pus zoom-ul in actiune si am fotografiat. Apucaturi de roman, deh.

Azi e ziua cea mare, a intoarcerii spre casa. Vor fi 2 zile in care probabil ca nu voi posta nimic, doar daca am norocul sa o pot face de la fata locului din Korea. Episodul viitor: despre scoala si armata.

Toate cele bune, va urez!