Cum parca excursia asta s-a desfasurat sub semnul proverbelor romanesti, iata ca si ziua a 3-a nu s-a abatut de la regula generala: „Cine scoala de dimineata, departe ajunge”, asa ca pe la 7 dimineata rupeam usa restaurantului, ca la 8 fara un sfert urma sa incepem cel mai lung, dar si cel mai frumos tur al sederii noastre in Thailanda, Phi Phi Islands tour. Acum, si datorita distantei mai lungi de strabatut pe apa, deplasarea am facut-o cu o barca rapida, iar primul popas a fost insula Phi Phi Ley, locul unde s-a filmat „The Beach” cu Leornard al Caprei in rol principal. A stiut el, David Boyle, de ce i-a tavalit pe Di Caprio si mimoza lui pe Maya Beach, pentru ca pur si simplu, nisipul asta este al naibii de fin si, oricat de nationalist as fi, tot nu pot sa nu-l pun cu cateva clase peste cel din Mamaia. De data asta n-am mai luat o mostra cu mine, asa cum am facut-o in Sahara, abia daca am avut timp sa exploram in mare viteza insula, pentru ca cele 30 de minute n-au fost indeajuns. Era insa un program destul de incarcat si multe altele de vazut si facut, cum ar fi, de exemplu, pesterile subacvatice unde s-a filmat „Piratii din Caraibe” sau Monkey beach.
Ei bine, daca la Monkey Cave abia am zarit o maimuta, aici maimutele erau la ele acasa, in asteptarea „musafirilor” ce le hranesc cu alune si banane. Cum genul asta de a „domestici” animale salbatice nu-l prea am la inima, mai ales ca n-am uitat compartamentul salbatic al turistilor, fata de animalele „teoretic” salbatice de la Zoo din Singapore si m-am multumit cu a le fotografia si filma.
Nici timpul nu ne lasa de altfel prea multe portite de scapare, pentru ca avea sa urmeze Phi Phi Don Island, cu mult asteptata jumatate de ora de snorkeling. A fost intr-adevar cireasa de pe tort, pentru ca efectiv ne-am simtit precum scafandrii de pe National Geographic, printre pestii „de acvariu” ce impanzeau efectiv golfuletul din apropierea insulei. Coralii de pe fundul marii nu au facut decat sa completeze un spectacol de exceptie, despre care voi povesti de fiecare data cand voi avea ocazia.
Au urmat insa pranzul si inca o ora si jumatate pe insula Phi Phi Don (cea mai mare din intreg grupul de insule), timp in care ne-am mai bucurat de ceva snorkeling la cativa metri de mal. Nu a fost la fel de spectaculos ca mai devreme, insa a compensat lipsa imbulzelii turistilor, majoritatea relaxandu-se in sezlonguri pe plaja, racorindu-se cu un ananas sau pepene si/sau o bere, doua. In cele din urma oboseala ne-a ajuns pe fiecare dintre noi, asa ca drumul de intoarcere a fost intr-atat de linistit incat n-am auzit decat zgomotul motorului si, din cand in cand, propriile sforaituri. De data asta puteam spune cu mana pe inima ca am ajuns in cele din urma si la „strugurii dulci” ai Thailandei. Iar berea din acea seara a functionat ca o perfuzie aplicata unui bolnav aflat in convalescenta.

ppi.jpg