Odata ajuns in zona rezidentiala “Wilby Bukit Timah”, am si fost luat in primire de “prietenii” mei, indienii. La poarta toti indieni, din aia de n-au ajuns sa bata pe la usa lui Sarkoszy. Cand m-au vazut cu bagajele au si sarit pe mine sa ma ajute: “You follow me, sir”, “This way, sir”. Si uite asa m-a luat indianul talpa-iute si m-a teleportat in apartament, dupa care se apuca sa-mi faca prezentarile: “Here you have the living room, sir, here kitchen, sir, here the bedroom sir….” si dupa ce mi-a prezentat rand pe rand si cheile si robinetele si tot ce avea el scris in poezie, ma lasa sa-mi trag sufletul.

Apartamentul, “beton”,… si de beton, evident. Are de toate, hai sa fiu un pic carcotash, cum imi place mie sa fiu, nu are masa de tenis. Dar cand ies pe balcon sa trag un pic de aer, oops, dau cu nasul in piscina. E drept sunt mai bine de 100 de apartamente in zona asta care beneficiaza de piscina, insa exista, asta e lucrul cel mai important. Un pic mai la deal e terenul de tenis, impecabil, doar jucatori nu prea am vazut pe el in astea 2 saptamani de cand sunt aici. In fine ma apuc sa citesc instructiunile pe care mi le-au pus astia la dispozitie, asta dupa ce citisem o gramada de sfaturi de calatorie si de “DONTs” despre Singapore, cert e ca aici vine o alta mare contradictie: in tara in care nu exista preturi (poti negocia orice), in care pirateria software e in floare, regulile sunt al naibii de stricte si pedepsele extrem de severe, ajungand pana la chiar pedeapsa cu moartea, inclusiv pentru cetatenii straini. Nu se uita nimeni ce scrie la tine in pasaport, daca ai introdus droguri in Singapore, ti-ai semnat sentinta la moarte. Ai scuipat sau aruncat hartii pe jos, ti-ai tras o amenda de te ustura curul toata viata, iar daca ai recidivat e ca si cum ti-ai semnat expulzarea din tara. Asa ca ma apuc sa despachetez si dupa asta tsushti undeva sa halesc, ca se facuse deja seara si mi-era si somn, dupa zborul obositor de 13 ore intre Amsterdam si Singapore.

sg2.jpg
Ei si acum vine partea distractiva. Inainte de toate trebuie sa va amintesc ca eram in plin ajun de An Nou chinezesc, sarbatoare nationala si in Singapore, marcata de 3 zile libere. Ies eu catinel pe strase, la bulivar, ca acolo intelesesem ca sunt carciumile. Cum harta pe care mi-o lasasera indienii era cam expirata si se vedea si prost am luat-o la vale cu gandul ca oi gasi ceva. La un moment dat, vad o vila somptuoasa, un fel de casa Vernescu, destula lume inauntru, lampioanele chinezesti aprinse. Zic, asta trebe sa fie un restaurant chinezesc, asa ca intru frumusel pe poarta, usile spre gradina erau oricum larg deschise, copiii se jucau pe-afara, dau si eu un buna seara timid si-ntreb daca restaurantul e deschis. Chinezoaica sa-mi sara la beregata, noroc ca o alta, mai tanara, rupea ceva engleza si-mi spune ca am gresit adresa, ca daca vreau carciuma doar pe la cele europene, ca astea chinezesti sunt toate inchise, ca e Anul Nou. In fine ajung eu la una italiana, la dreaq tot de italieni dai peste tot, n-ai vedea un restaurant select frantuzesc sau o berarie germana, “pizza e pasta” all over. Am plecat din tara pizzeriilor, Norvegia, si am ajuns in Little Italy de Asia. Ma rog bine ca au si altceva in afara de paste. Si aici, ca peste tot de altfel, numai chinezi. Ii recunosti usor: sunt tot timpul cu un bat in fund, mai crispati decat romanii (doctrina lui Mao a lasat urme adanci), vorbesc cea mai proasta limba engleza de pe glob si le place sa manance in locuri scumpe, chiar daca nu e genul lor de mancare. In zilele care au urmat aveam sa constat ca toate aceste vile din cartierul asta rezidential, vorbim de vile de 5.000.000$ bucata (cam asta e pretul zonei) sunt luate de chinezii cu bani. Si-au adus toate neamurile, stau cate 20 in cate o vila, iar la poarta isi lasa tot timpul BMW-ul, Porsche-le sau uneori Lamborghini-ul. BMW-ul a devenit un soi de masina nationala pe aici, la mare concurenta cu Honda, Hyundai si Toyota (cele mai populare de altfel). Era clar, nu-mi picasera bine chinezoii aia, ca altfel nu-mi explic cum de nici paharul de vin de Soave (one of my favorites) nu m-a facut sa ma simt mai bine. Motiv pentru care am si taiat-o spre casa cu gandul ca a doua zi va urma primul “sarut” cu down-town-ul, iar Marina Bay Sands, cladirea care m-a hipnotizat in poze, era the big “MUST to be seen”.

sg1.jpg