Am oscilat destul de mult, atunci cand a fost vorba sa aleg titlul noului meu serial, voiam sa ma leg intrucatva de legendarul Thor Heyerdahl, ori de binecunoscutele “Calatorii ale lui Gulliver”, personaje reprezentative de altfel pentru tara care dupa unii reprezinta bijuteria Europei. Iata insa ca mai deunazi, un conational al lui Ole Gunar Solskjaer mi-a oferit, involuntar, titlul pe tava: No(r)way, “r”-ul fiind evident facultativ (oricum in limba engleza el nu se pronunta) si ma voi si justifica, asta de fapt constituind un preambul a celor ce vor urma in acest serial.

Atunci cand mi s-a deschis aceasta oportunitate, pentru moment parca mi se taiase respiratia. Fusesem in Canada cu nici 6 luni inainte, intr-o locatie superba (vezi serialul despre Canada si Parcul National Banff) si toti canadienii imi spuneau ca pentru ei locul ideal pentru vacante e Norvegia. Ei bine, acum chiar aveam ocazia sa testez cele auzite. Pana la a ajunge insa sa explorez frumusetea plaiurilor scandinave, am fost nevoit sa trec prin adevarate furci caudine, avand in vedere si scopul vizitei mele, una de lucru de aceasta data. Dupa zeci de e-mailuri in care am trimis toate documentele in care scria pana si ce-am mancat la masa de pranz (vorba vine), documente gestionate aici de o companie de consultanta (PwC, pt cei familiarizati cu multinationalele din domeniu) iata-ma-s descins, via Schiphol-Amsterdam, in orasul-port Stavanger, leaganul vikingilor de altadata (dupa cum stiti probabil, aici si echipa de fotbal si stadionul se numesc “Viking”). Daca la noi iarna nu-i ca vara, ei bine la ei, da. Mai degraba as zice vara e ca iarna, pentru ca la ora la care scriu aceste randuri in Romania sunt 30 de grade, iar aici 12. Ca sa nu mai zic ca in largul marii, unde ma incotopenesc cate doua saptamani pe luna, sunt 6-7 grade. Anyway, de ce-am venit aici? Ca sa plec la caldurica? No way! Ori Norway! :)

Judecand acum dupa PIB-ul norvegienilor as fi vrut sa gasesc o tara de vis, cu casute cochete cocotate pe stancile de granit ce adapostesc intre ele renumitele fiorduri, doar ca nu este deloc asa, iar o gandire lucida imi spune ca nici n-ar fi avut cum sa fie asa, cand o populatie de 5 milioane (cu tot cu expati) trebuie sa sustina dezvoltarea unei suprafete de peste 300.000 kmp, in timp ce in Olanda, 16 milioane sustin o suprafata de 8 ori mai mica, unde mai pui ca acolo e campie cat vezi cu ochii. Pe de alta parte ar trebui sa ne uitam putin in cartea de istorie si sa observam cat de mult se aseamana istoria lor cu a noastra: la inceput niste barbari (la noi dacii, la ei vikingii), apoi au urmat secole in care au fost fututi de vecini, sau ca sa fiu mai diplomat, au urmat secole in care s-au aflat fie sub dominatie daneza, fie suedeza (noi am fost fie sub turci, fie sub nemti/unguri, fie sub rusi) si si-au recapatat independenta in 1905 (noi in 1918), iar de sub dominatia germana am iesit impreuna, odata cu sfarsitul celui de-al doilea razboi.

Si totusi, de ce distanta asta uriasa intre noi si o tara, care pana acum 30 de ani, era una de pescari?