h1.JPG

Poate va intrebati ce e cu titlul asta… stiintific. Oricum ati banuit cu totii ca e vorba de coordonatele Calgary-ului, dar ce tocmai titlul asta? Simplu. Pentru ca aici totul e simplu. Nord-americanii, spre deosebire de europeni, stiu sa simplifice foarte mult lucrurile, cautand exclusiv aspectul practic, mai putin cel estetic. Aici nu trebuie sa tii minte numele strazilor, totul este matematic sau mai bine zis, geografic. Orasul e impartit in 4: NW, NE, SW si SE. Axele ce le separa sunt: Central Street de la Nord la Sud si Bow River de la Vest la Est. Tot ce e strada de la Vest la Est se cheama Avenue, iar ce e de la Nord la Sud se cheama Street. Numerotarea se face din centrul orasului spre exterior. Si da, atat Avenues, cat si Street sunt drepte, fie orizontale, fie verticale, niciodata oblice. Singurele exceptii de la regula o constituie asa-numitele Trails, Drives sau Boulevards. Acestea sunt strazi late, uneori chiar autostrazi, dar pe astea le numeri pe degete. Conduc de o saptamana prin Calgary si mi-a fost mai greu sa ma obisnuiesc cu cutia hidramata decat cu strazile, pentru ca aici chiar nu ai cum sa te ratacesti. La fiecare intrare-iesire de pe un trail, iti vei alege intotdeauna directia incotro o iei (N, E, S sau V), nu intereseaza pe nimeni ca mergi la Plopeni sau la Afumati. Inchipuiti-va ca mergeti spre mare, pe A2 si la Drajna, la iesirea de pe autostrada o sa vedeti scris DN21 Sud si DN21 Nord. De ce ar trebui sa scrie Slobozia si Calarasi? Poate unul merge spre Buzau si n-are habar de Slobozia si Calarasi. Puneti-va in locul unui turist ce vine pentru prima oara in Romania. In fine inertia este o proprietate ce caracterizeaza intreaga Europa, o spun toti cercetatorii in domeniu, nu are sens sa insistam pe tema asta. Cand om ajunge slugile Asiei poate ne vom trezi, pana atunci nu.

h4.JPG

Sa revenim. Primul week-end in Canada a inceput cu o vizita la Heritage Park si a sfarsit cu Muntii Stancosi. La invitatia prietenului meu, Ovidiu, stabilit de mai bine de 10 ani in Calgary si pentru ca vremea a fost de partea noastra, am descins in cel mai faimos parc din oras. Era si weekendul dedicat feroviarilor, iar copiii se simteau in largul lor urmarind expozitia trenuletelor in miniatura, acele jucarii pentru adulti pe care le vedeti si prin Europa, la preturi exorbitante as zice. O locomotiva, spre exemplu, incepe de la 2-300 de dollari, pana la peste 1000. Pentru a construi o macheta functionala insa ai nevoie de un controller, locomotive, vagoane, bucati de sina, tuneluri si cate si mai cate, in fine e boala grea asta si costa si bani, dar aduce probabil si satisfactii.

h3.JPG

Pe langa miniaturi insa, parcul te introduce intr-o lume de acum 100 de ani, cu case f bine conservate, pastrand mobila si accesoriile de atunci, unele din ele fiind chiar functionale (cafenele, magazine, etc) si bineinteles locomotive cu aburi, masini de epoca, tramvaie trase de cai si vaporase cu zbaturi. Nu ne-am plimbat cu trenurile de acum 100 de ani, insa eu si cu Ovidiu ne-am aratat talentul la plimbatul cu drezina. Abia acum realizez ce bine mi-ar prinde o drezina cu care sa ma duc la munca. O pun pe linia de tramvai, si da-i bice, tata. Intr-un an ajung mai slab decat eram in studentie. A fost de altfel si ziua in care m-am despartit de obiectivul de la aparatul foto, ce luse o tranta cu cateva saptamani urma si se cerea schimbat. Asa ca a doua parte a zilei am petrecut-o in mall, in cautarea unor obiective noi, cu care sa pot fura cate ceva din frumusetea Muntilor Stancosi, in ziua care urma.

h2.JPG

Am zis in ziua urmatoare, deci nu acum. Fi-ti cu ochii pe mine!