La prima vedere, e doar o campie imensa impartita in parcele patrate, aproape identice, ca o infinita tabla de sah. Cateva rauri si lacuri si ceva mai multe petice de padure par sa sparga aceasta monotonie, pe care localnicii o numesc cu mandrie Alberta, Canada. Iar ceea ce m-a intrigat si mai mult, in tot acest peisaj privit de la cateva mii de metri, din Airbus-ul ce ma aducea aici, au fost casele cu parcele incredibil de mici, pentru o tara atat de mare si avand o densitate a populatiei atat de mica. La fel cum ma intriga si mastodontii din otel si sticla ce sufoca, practic, simbolul acestui oras, Calgary Tower. “Cred ca din cauza iernilor geroase” mi-am zis si-mi imaginez de altfel, ca in zilele acelea cumplite de iarna, cu temperaturi sub -30 grade Celsius, o astfel de structura ar putea sa mai “incalzeasca” oarecum orasul.

c2.JPG
Cum se intampla aproape de fiecare data, si in cazul Canadei, “the first kiss” s-a produs pe aeroportul din Calgary, care mi-a adus imediat aminte de omologul coreean, Incheon din Seul. Dulci amintiri, as zice, insa amintirile imi sunt imediat spulberate de catre ofitereasa de frontiera. E una dintre cele mai acre fete din cate am vazut vreodata si sper sa fie ultima in Canada. Dupa cateva intrebari de rutina, adresate intr-un stil pur balcanic imi face semn s-o iau la trap. Este normal, de altfel ne aflam in fief-ul celebrului Stampede, insa despre asta cu alta ocazie si sper s-o pot face la cald, nu la rece. Si ca tot vorbeam de cald si rece, iata ca dupa una rece vine una calda. Ce sa fie oare? Era japonezul “meu”, tinand cu strasnicie o placa pe care imi era scris numele. “Things changed” imi zic si zambesc usor, facand analogia din nou cu aeroportul din Korea in care m-am trezit singur, fara ca persoana de contact sa fie la aeroport. (cei care au citit serialul meu despre Korea stiu asta). Ce-mi place mie la japonezii astia, e ca zambesc tot timpul, ba chiar as zice ca rad. Nu ghidoneaza ei prea bine limba engleza, de unde si termenul de “J-english”, insa se simt bine si te fac sa te simti bine. Exact ceea ce imi doream dupa aproape 17 ore de zbor.
“Welcome to Canada, man! Your dream came true”.
Pana sa ajungem la asa-zisul hotel, spun asa-zisul pentru ca e un bloc cu apartamente in regim hotelier, fara mic dejun, dar cu o bucatarie complet echipata, cu servicii de menajerie si sala de gym, japonezul imi face o introducere in lumea canadeza, axata pe preturile din Calgary, de ma speriase rau de tot.
Asa ca imi las repede bagajele in camera si tsushti la supermarket. In fine shoppingaraia asta canadeza nu e ceva exotic cum a fost in Korea sa merite povestita, preturile insa da, pentru ca intre preturile din supermarket (ceva mai mari ca in Olanda) si cele din restaurante, it’s not a big deal, cata vreme cu 10 dolari gasesti sa mananci destul de bine la pranz. Si ce mi-a placut aici, fara sa fiu un fan fast-food, a fost SUBWAY-ul. Mi-am zis ca trebuie sa incerc si asta, iar intr-o zi chiar am facut-o. Este genul ala de fast-food pe care ti-l pregatesti acasa. Adica o bucata de carne la gratar, nu mezeluri ordinare, salata si legume, fara cartofi prajiti, fara sosuri de 2 bani si in care painea e doar asa de decor. Pentru amatori ele se vand in 2 variante : de 6 inch si 12 inch si as zice ca merita incercate. E visul de veacuri al olandezului, care nici macar fast-food-uri n-a invatat sa faca.Asa ca mi-am umplut frigiderul, inclusiv cu berea pe care aici o iei de la magazine specializate, nu de la supermarket si-apoi o tura scurta in downtown, sa pot respira in tihna aerul preeriei canadeze. Pentru amatorii de statistici trebuie spus ca, desi e un oras de campie, Calgary se afla la o altitudine de 1050m, adica exact cat Predealul la noi.c1.JPG