Guantanamo asta de care va povestesc e, pana la urma urmei, un camp de tranzitie, asta pentru ca a doua zi urma sa zburam cu un charter in inima desertului, la Ourhoud. Pe vremuri, cand auzeam cuvantul “charter”, mi se parea ceva cool, ma vedeam deja un pui de Tiriac sau de Abramovici, acum insa cand vad lighioana asta cu elice, mi-aduc aminte de documentarele despre al doilea razboi mondial. (foto 1)

a6.jpg

Evident ca imi pun intrebarea “Dar eu ce caut aici? Nu-mi era bine acasa?”, si imediat a venit si raspunsul. Pe vremea can lucram in Sakhalin si survolam Siberia de la un cap la altul, imi ziceam ca nu poate exista un peisaj mai sinistru decat acela, nici macar Sahara. Eram acum indreptatit sa primesc un raspuns, iar in zilele ce au urmat l-am si primit: am avut dreptate. Sahara nu e nici pe departe un peisaj la fel de sinistru ca Siberia, ba dimpotriva. Felul in care vantul modeleaza dunele de nisip (foto 4), textura de o deosebita calitate a nisipului, incapatanarea cu care smocuri de iarba indraznesc sa reziste secetei si caldurii (foto 2) te fac sa vezi Sahara cu alti ochi.

a4.jpg

Dupa cca 40-50 minute de survolat desertul pe la 2000m altitudine, ajungem la aeroportul de destinatie, mai bine zis la pista de destinatie, pentru ca atat am gasit aici: o pista, un microbuz si 2 Toyote LandCruiser burdusite cu soldati inarmati, veniti sa ne asigure protectie atat la aterizare, cat si pe parcursul celor 3-400 de metri cat erau de la pista pana in camp.Campul, asa cum ne-am obisnuit, imprejmuit cu garduri inalte de beton si colace de sarma pe deasupra, nu imi mai ofera nici-o surpriza. Acelasi aspect de “alta tara”, plin de vegetatie, cu conditii mai mult decat civilizate de a locui si a-ti petrece timpul liber. (foto 3) Nu voi insista foarte mult pe aspectul asta, pozele ar trebui sa spuna totul.a2.jpg

Nici nu am ajuns insa bine, ca suntem “luati pe sus” de client, care ne astepta cu sufletul la gura. Fusesem avertizat de colegii din Franta, ca asta e un client mai ciudat, si ca trebuie sa fiu foarte atent cu el, ce fac si ce zic, asa ca in doi timpi si trei miscari am ajuns in site, fata in fata cu Hadjidj, omul nostru de contact. Cum munca mea nu face obiectul postului in sine, n-o sa va spun decat atat: sa-i f*** cainii pe conationalii lui Sarkozy, ca eu oameni mai ciufuti si mai panicarzi ca ei n-am vazut. De-aia nici nu ma mai mira grevele dintr-o tara ce, economic, alaturi de Germania, a suportat cel mai bine criza. Bai, fratilor, algerienii or fi ei cum or fi, insa astia pe care i-am gasit in site au fost super OK, au fost cooperanti, desi te sacaiau un pic, ca doar de-aia e clientul client si plateste, sa puna conditii, insa au fost absolut decenti si deschisi la orice propunere venea din partea noastra.

a51.jpg

Si-uite asa programul nostru se desfasura de la 7 la 7pm cu o pauza de doua ore la pranz, ca doar, nu-i asa, siesta e la loc de cinste in tarile arabe. Tot arabu’ baga macar o ora de somn dupa amiaza, pentru mentinerea formei, insa ce te faci cu Emiru’ care n-a mai dormit la pranz de la varsta de 5 luni (ma rog, poate fi o exagerare, insa eu de cand ma stiu n-am dormit la pranz). Ce se gandeste Emiru’ intr-una din zile? Ia, ca tot e frumos afara, sa bagam o plimbare in afara campului, in cautarea unui nisip fin de Sahara (in camp nu gasesti, ca-l uda zilnic). Ajung eu frumusel la poarta, cand mustaciosul cu puscociul atarnat de gat, mi-o reteaza smechereste:

“Relax, said the night man,

We are programmed to receive,

You can check out any time you like

But you can never leave”

 

Mai, mosule, lasa-ma cu Hotel California, ca asta e piesa mea de suflet, dar tu de ce sufletu’ meu nu vrei sa ma lasi? Cica e ordin de la imparatie. Esti expat si n-ai voie afara, ca e riscul prea mare. Sa nu ma muste vreun sarpe sau scorpion poate? In fine nu am cerut explicatii suplimentare, m-am intors cuminte in celula mea si am executat instructiuni conform fisei postului: adica, siesta.