hospital.JPG

A doua zi dimineata, cu ochii carpiti de somn, mergem sa facem vizita medicala, la spitalul pe care-l vedeti in imagine si din nou proverbul ala cu gardul si leopardul s-a adeverit, pt ca inauntru spitalul nu era cu nimic mai presus decat clasicele noastre spitale de acum 10-20 de ani. Singurul lucru bun este ca n-am asteptat ca la noi. In jumatate de ora ne-a luat si sange, ne-a facut si radiografie la plamani.

Am mai trecut pe la firma unde a trebuit sa mai dau niste semnaturi pentru obtinerea permisului de munca (Oil-Pass) si pe la 10 eram liber sa umblu prin Abu-Dhabi vreo 2-3 ore pana venea masina sa ne duca spre Ruwais, locul unde se afla campul.

Sa nu credeti cumva ca eliberarea oil-passului e doar asa, pur formala, as zice ca e mai degraba o aventura. La inceput te pune sa semnezi o hartie, care e doar in limba araba, asa ca ce am semnat, doar Allah stie. Apoi pozele pe care le-ai adus sigur au un defect si te pun sa faci altele la un studio foto “autorizat”, dupa care, zic ei, in 3 zile ti se elibereaza oil-passul. Atat doar ca si aici lucreaza tot indieni, iar pentru ei pamantul se invarte mult prea incet. O zi la ei, cam cat 2-3 la noi, si uite cum trece o saptamana de lucru, fara lucru.

In cele doua ore cat am bantuit prin oras, la cca 28-30 de grade (februarie dupa cum spuneam) n-am apucat sa vad prea mult si m-am multumit sa punctez cateva aspecte generale:

1. trecerea de pietoni e o poveste europeana, prost gandita sau mai degraba o asemanti cu o grila de start din F1, pentru ca daca nu esti iute de picior, nu rezisti prea mult, iar daca va faceti iluzia ca a fi calcat de Toyota e mai nobil decat a fi calcat de Logan (sau mai nou Sandero) n-aveti decat sa incercati. Insa si asta poate fi unul din motivele pentru care nu exista batrani prin zonele astea. Legea junglei: ti se spune “talpa-iute”? Scapi. Nu? Asta e. Nu esti nici primul, nici ultimul. Si daca veti crede ca totusi exista semafoare, ei bine trebuie sa stiti ca pentru a traversa un bulevard cu 4 benzi pe sens, aveti la dispozitie cca 10-15 secunde. Ei, hai, ca nici chiar asa mos nu sunt, iar putina miscare nici nu strica, pune sangele in circulatie. Mai greu a fost prima data, cand nu bagasem de seama ca s-a si facut rosu, si-am simtit in ceafa “adrenalina” cailor-putere ambalati la maxim la plecarea de pe “grila de start”. 

2. probabil ca e tipic pt toate orasele din zona, faptul ca gasesti o moshee la fiecare 200-300 de metri. Uneori chiar una langa alta.

3. asa cum in Anglia nu poti iesi pe strada fara umbrela, nici aici nu poti iesi fara ochelari de soare.

4. Atunci cand sunt imbracati in hainele lor specifice, arabii se imbraca in alb, iar araboaicele in negru. Nu ma intrebati de ce, ca inca n-am gasit raspuns. Nici macar colegul meu, algerian, nu a stiut sa-mi zica de ce.

Asa ca in aceste doua ore pe langa concluziile trase mai sus, mi-am mai “tras” niste Dirhami de la bancomat si un pranz la un restaurant filipinez din apropiere, dupa care ne-am suit in masina (Toyota evident) cu directia Ruwais.

O poza din camp o aveti mai jos, in care puteti vedea nelipsita moschee (de fapt sunt 3 moschei numai in campul asta unde ma aflu).

camp1.JPG