db.JPGSi uite asa, din vorba-n vorba am ajuns si in ultima zi, cea a plecarii, o zi la fel de plina ca si celelalte, cu atat mai mult cu cat trenul nostru era pe la ora 21.

Prima problema a fost ce facem cu bagajele, pentru ca trebuia sa eliberam camera pana-n pranz. Problema am zis noi, cei de la hotel o rezolvasera inaintea noastra. O camera pentru bagaje, special amenajata in acest scop ne-a fost pusa la dispozitie, astfel ca la 9:30 era iarasi la drum cu ambitia de a vedea fiecare ce mai ramasese in programul de grup sau cel personal. Astfel ca dupa un “raid” de 3 ore prin Narodni Museum (muzeul este imens, nu atat ca marime, ci ca exponate; in mod normal nu ti-ar ajunge o zi sa-l vizitezi), muzeu pe care l-am asezat in randul obiectivelor turistice de neocolit, ne-am separat in grupuri, grupulete, doamnele fiind evident in cautarea “punctului G”, care si la Praga, ca si in alte capitale europene, se afla tot la sfarsitul cuvantului “shoppin..G”.

Cu alte cuvinte, doamnele s-au ratacit prin Tesco, in timp ce eu cu finul, am atacat cea mai populara berarie pragheza (de altfel si cea mai veche), “U Fleku”. Pentru cei ce vor sa retraisca atmosfera berariilor pragheze de acum 100 de ani, “U Fleku” este cea mai buna, nu insa si cea mai ieftina, destinatie. Aici berea este 60Kc (aproape 9 RON), dar ca si Narodni Museum, “it’s a must”. Macar o data. Localul e plin de straini, de altfel localnicii nu prea il calca, harmalaie mare, iar 2 muzicanti (unul cu acordeonul si unul la tuba), imbracati in traditionalele de-acum straie ostasesti, se plimba printre mesele inghesuite, cantand atat cantece cehesti, dar si din repertoriul international (foto 2-jos). In tot acest timp berea curge valuri-valuri, ospatarii cara halbele cu bere fara a mai astepta comanda. Acolo unde vede halba goala, o schimba imediat cu una plina, astfel ca daca vreti sa va opriti, va trebui sa-i cereti nota de plata inainte de a termina continutul. Inevitabil, muzicantii au ajuns si la masa noastra, careia i se mai alaturasera 2 englezi (trebuie spus ca aici mesele sunt asezate ca la nunta, iar fiecare se aseaza pe unde apuca). Ne-au intrebat de unde suntem: asa ca dupa ce le-au uns inimile englezilor cu “Yellow Submarine” si neavand vreo melodie romaneasca in repertoriu, au incercat un “Ozosep”. Le-am zis ca nu ne regasim in chestia aia si au schimbat registrul, trecand pe “Dunarea albastra” a lui Strauss. Iesim de la Fleku si, cum inca mai era vreme de pierdut prin oras, am zis sa ne mai invartim prin zona, ocazie cu care am putut admira si de aproape ciudatele blocuri din fotografie, carora praghezii le zic “Dancing Buildings” (foto 1-sus), dupa care am mai “tras” la o bere si am luat-o si noi usor spre Tesco.

Dupa vreo ora prin Tesco, ne luam sotiile si mergem sa mancam ceva, pe la un fast-food arabesc si apoi spre hotel, sa ne luam bagajele si s-o intindem spre gara. Gara, ca si la sosire, neobisnuit de goala, insa asta mai degraba era de bine decat de rau. Ca am avut parte si de rau, veti vedea in episodul care vine, … EPILOGUL.

uf.JPG