dscf5749.JPG

Ziua a 2-a 

Ne organizam rapid in fata hotelului si o luam spre metrou cu destinatia “Narodni Divadlo” (Teatrul National - foto sus), urmand ca de aici, dupa traversarea Vltavei sa “cucerim” colina Petrin. In drum spre funicularul ce avea sa ne duca in varful colinei, facem un popas scurt pe malul Vltavei pentru a da de mancare la lebede, sau cel putin asa citisem in mai toate ghidurile turistice. Ei bine, lebede n-am gasit, moment in care mi-am pus fireasca intrebare: “Or fi trecut si conationali de-ai nostri pe-aici?” Spre bucuria mea interioara, aveam sa gasim lebedele peste cateva ore in alta parte a raului, undeva la baza podului Karlovo (Carol). Ne asezam la coada de bilete la funicular, cand imi vine in minte sa-l intreb pe nenea care rupea biletele daca nu cumva cardurile de vizitat ne ajuta cu ceva. Norocul a fost ca pe langa respectivele carduri sa se afle si abonamentele pt transportul in comun, iar tipul vazandu-le ne-a confirmat ca nu mai e nevoie de bilete din moment ce avem respectivele abonamente. Well done! mi-am zis si cu catel, cu purcel ne urcam in funicular. Pacat de vremea de afara, ca altminteri am fi avut de sus o priveliste superba, asa insa, ceata (de altfel nu prea deasa) nu ne lasa sa vedem prea departe.

Atacam deci primul obiectiv: Petrin Tower (foto-sus), o minicopie a turnului Eiffel, un turnulet in care daca te hotarasti sa urci trebuie sa stii ca te asteapta 300 de trepte, iar loc de intoarcere nu prea exista. Oricum cei ajunsi odata aici, uita de varsta, lombosciatica sau rupturi de menisc si fac efortul, ca merita, insa repet, e nevoie de vreme frumoasa si baterii incarcate la aparatul foto. Purtatorii de trepied sunt avantajati din start.

Nu pierdem insa timpul, nu avem de ce si in plus in cazul grupurilor mari, de regula, timpul nu e de ajuns niciodata, asa ca atacam si cel de-al doilea obiectiv al colinei, Mirror Maze sau Labirintul Oglinzilor (foto-jos), un alt loc unde copiii s-au simtit in largul lor si de unde greu ne-a fost sa-i scoatem. Se facuse ora 1 pm si aveam de coborat colina, catre Mala Strana, cartierul care era planificat pentru partea a doua a zilei. O plimbare de cca o ora pana in Mala Strana, printr-o zona care in alt anotimp ar fi fost o oaza de verdeata, ne-a facut sa ni se deschida “supapa de admisie” si sa ni se deruleze prin fata ochilor imaginile “ametitoare” de pe Papabun. Aproape ca nu mai tinem cont nici de preturi (care stateau afisate la intrarea in carciumi) si nici de ambasadele pe langa care treceam ca “alergatorii” din Turul Frantei in cautarea “Meccai gastronomice”. In fine intram intr-unul din primele puburi intalnite, insa aici grupul s-a separat in doua. Noi am ramas in “jumatatea cea mai mare” a grupului, vorba lui Ispirescu.

 

Sar peste capitolul pranz, care a fost OK de altfel, si continuu cu Mala Strana (Micul Oras/Cartier). Ce am putut vedea aici, dar si ce nu am putut: biserica Sf. Nicolas, despre care in alte conditii, ar fi fost poate mai multe de zis, insa la cate alte biserici au urmat in periplul nostru, nu pot spune decat ca e ca oricare alta. Oricare alta din Praga, insemnand insa destul de mult. E ca si cum m-as apuca sa scriu despre Humor sau Arbore, cand exista Putna si Voronet. Ne continuam insa plimbarea prin Mala Strana in cautarea Scolii de Calarie Waldstein, celebra de altfel, insa lipsind cu desavarsire. Scoala am gasit-o, caii nu. In interiorul ei functioneaza o expozitie de pictura si sincer dupa jdemii de picturi vazute in Paris, era ultimul loc unde as fi intrat. N-am facut-o si am plecat mai departe in cautarea zidului “John Lennon” un simbol al luptei pentru libertate in exprimare, un loc unde se adunau rockerii, hipiotii in vremurile in care lungimea pletelor conta.

dscf5837.JPG

Astazi, acest zid a ajuns unul din cele mai vizitate locuri din Praga si bineinteles ca nu puteam tocmai eu, fan declarat John Lennon, sa ratez asa ceva. In imediata apropiere a zidului, o orchestra incanta trecatorii cu o serie de cantece de Craciun (era 23 decembrie) in timp ce noi aveam sa pasim agale pe langa ei, pe si mai celebrul pod Karlovo, despre care se spune ca este legat de numarul magic 135797531. Ce inseamna acest numar? Reprezinta momentul in care acest pod a fost inaugurat: adica anul 1357, luna 9, ziua 7, ora 5 si 31 de minute. Interesant nu? Evident ca aceasta e o legenda, probabil doar anul si eventual luna fiind cele reale, insa cehii, spre deosebire de noi, au intrat in UE si stiu ca pentru a atrage turisti, trebuie sa construiesti legende in jurul fiecarei atractii.