Dupa ce l-am lasat pe Napoleon sa-si odihneasca ramasitele pamantene, ne teleportam in Gradinile Luxembourgului din Cartierul Latin(foto 1, stanga), unde ne mai tragem sufletul cat de cat, si unde am cunoscut un roman aflat la Paris pentru a-si da doctoratul. Nu ne-am intins prea mult la vorba, am facut cateva poze, printre care si cea alaturata, in care se vad niste frumoase fantani (foto 2, dreapta) in ale caror ape inotau, fara frica de a fi facuti saramura, cativa crapi de toata frumusetea (cam la 1-2 kg). Ce mi-a placut la gradinile palatului Luxembourg (si nu numai aici) e ca erau curate. Si spun asta pentru ca Franta nu e nici pe departe o tara in care curatenia e la ea acasa, asa cum sunt Anglia si Olanda, insa parcurile sunt curate, chiar daca si aici, carcotas cum sunt, tot am gasit ceva de reprosat: aleile, care nu sunt asfaltate ci au un soi de zgura, alba (probabil piatra pisata, ceva ca un calcar), pe care de altfel il aduci si in Romania, pe haine, pe pantofi, etc. Nu stiu cum s-o face praful ala cand ploua, sau cand se isca vreo furtuna, insa noi am prins vreme buna, nu avem de ce ne plange.
Am luat-o usor la pas si-am schimbat linistea odihnitoare a gradinilor cu linistea de mormant a Pantheonului (foto 3, stanga). E usor sa ajungi la Pantheon, mai greu e sa “intri” in el, pentru ca aici sunt inmormantati reprezentanti de frunte ai culturii si istoriei Frantei. Alexandre Dumas este ultimul sosit (a fost adus in 2002) si imparte cripta alaturi de alti 2 monstri sacri ai literaturii franceze, contemporani cu el, Victor Hugo si Emile Zola. Voltaire este unicat, fapt pentru care si cripta sa e plasata in asa fel in cat sa se faca diferenta. Deh, dreptul primului sosit.
Intr-una din sali ruleaza un documentar de cca 10 minute, in care sunt prezentate diferite momente din istoria Pantheonului, unele dintre ele fiind inregistrari video ale acelor vremuri, foarte bine conservate.
Ceea ce, insa, consider eu, ca fiind principalul element de atractie al Pantheonului este celebrul pendul al lui Foucault (foto 4, dreapta), cu care in 1851, fizicianul si-a sustinut teoria rotatiei Pamantului, folosind o sfera metalica de 28kg, atarnata de un fir lung de 67 de metri. E adevarat ca inca din antichitate olarii daci stiau ca pamantul se invarte. Insa ala era pamant, nu Pamant. Pendulul, in starea lui originala, isi desfasoara in continuare evolutia, sub privirile si blitzurile turistilor. Stiu ca unii vor spune ca iar am trecut ca TGV-ul prin ele, insa scopul e de a va starni curiozitatea si de a va impartasi din impresii, nu de a va oferi totul pe tava, pentru ca atunci cand veti ajuge pe acolo, va veti pierde interesul. Oricum Pantheonul, desi are multa mortaciune in el, e un muzeu viu, si asta mi-a placut. Pe asta l-am trecut la capitolul “Do not miss”.
Peste drum de Pantheon, sau vis-a-vis, ca tot suntem in Franta, se afla Sorbona (foto 5, stanga), celebra universitate pariziana, care, duminica fiind, ne-a intampinat cu o pustietate, de parca n-ar mai fi calcat pe acolo picior de om cu anii. Nu am intrat, ne-am vazut mai departe de plimbarea noastra, pentru ca in imediata vecinatate a universitatii se afla Muzeul National al Evului Mediu sau Musee de Cluny (foto 6, stanga).
Un alt muzeu despre care nu se face atat tam-tam, insa care mi-a placut. Nu e mare, insa e “viu” si asta imi place. In afara de obiecte specifice evului mediu (imbracaminte, arme, etc) un loc aparte il ocupa setul de 5 tapiserii “Doamna si unicornul” ce infatiseaza o femeie si un licorn in 5 ipostaze diferite, reprezentand cele 5 simturi (foto 7, dreapta). Aici, Roxana ne-a dovedit, spiritul ei de observatie intrecandu-l pe al nostru cand a fost vorba de identificare a celor 5 simturi. Aceasta este considerata una din cele mai importante lucrari din perioada evului mediu si ma bucur ca nu se afla in Luvru, pentru ca altfel ar fi trecut neobservata, ratacita printre miile lucrari de acolo. Aici e insa “primadona”. Si-uite ca am mai incheiat un episod, insa ziua a 6-a e departe de a fi incheiata.