Ziua a 5-a
Ne trezim ceva mai devreme ca de obicei, pentru ca la ora 10 voiam sa fim la Notre-Dame, sa urcam in turnuri. De regula e coada mare la astea, asa ca pe la 10 si 10 chiar eram acolo. Turnurile se deschid abia la 10.30, timp suficient sa-mi dau seama ca acumulatorii de la ap. foto sunt pe terminate. Asa ca, scoate, Georgele, 3 euroi sa mai cumperi 2 baterii, sa nu ramai fara material pentru serial. Cumparat, instalat, urcat in turn (cel de Nord). O nimica toata: 422 de trepte. Sincer nu le-am numarat, i-am crezut pe cuvant. Pe la jumate era si un loc unde sa-ti tragi sufletul, sub forma de magazin pentru suveniruri. Nu mi-era de cat de multe trepte sunt, ci de faptul ca erau in spirala si foarte inguste, ca daca se ducea unul la vale, era ca avalansa, matura totul pana jos. Am avut noroc. Dar si ghinion, pentru ca nu a fost ceea ce ma asteptam sa fie. Pai saracul, Victor Hugo, a scris romanul ala degeaba. Nici urma de asa ceva, pe aici. Si tineti cont ca succesul pe care l-a avut romanul lui Hugo a facut ca aceasta catedrala sa fie salvata de la demolare. Ma asteptam sa-l vad pe Quasimodo “tragand clopotele” Esmeraldei, de unde. A murit Quasimodo si cu el si legenda. Si in Romania, daca ar fi fost, si l-am fi postat acolo pe “clopotarul Vasile”, eroul bancurilor noastre pre-revolutionare. Concluzia: inca un muzeu mort si inca 422 de trepte de coborat, de data asta, pe turnul dinspre Sud. Sotia, cica sa intram si la cripta arheologica din fata catedralei. Hai! chiar daca imi pierise o buna parte din chef. Cand vad treptele alea ce coboara in subsol (foto 1, sus), mi-aduc aminte de WC-urile publice stradale de la noi. Shit! “Gandeste pozitiv!” - mi-am zis. OK, imi iau inima in dinti si cobor. O placuta de la intrare ne arata ca cel care a facut inaugurarea criptei a fost insusi presedintele Frantei, primar la vremea aia, Jaques Chirac. Ei, hai ca mi-a mai venit inima la loc. Aici e ce TREBE. Arata cripta, care e veche de 2000 de ani, mai bine decat catedrala, care n-are decat 800. Un muzeu mai modern, micut ce-i drept, insa cochet si felul in care e luminat, ma face sa-l vad un “museum vivus” (foto 2: dreapta-sus) - l-as asemana un pic cu “Edificiul roman cu mozaic” din Constanta, pentru cine l-a vazut. “Buna treaba ai facut, monsieur J.C., au stiut ei, francezii de ce te-au votat de doua ori, dar ai grija pe cine lasi in urma!”. Nu prea avem timp de pierdut, asa ca “tusti” la metrou, cu directia Versailles. RER-C, ca asta e linia care ar fi trebuit sa ne duca acolo, ne duce pana la statia “Invalides” si ne debarca, cica e linia in lucru. Intrebam noi pe unul, cica sa mergem pana la Gara Montparnasse si de acolo luam trenul. Bun si-asa. Asa facem. Am pierdut noi probabil vreo jumatate de ora, dar nu-i problema, am venit sa facem miscare. In cele din urma ajungem si la Versailles. (foto 3, stanga). Lume multa, deh, e cel mai mare palat din Europa si trebuie onorat cum se cuvine. Mare al naibii, ca nici nu mai stii la ce trebuiau atatea camere. Prea multe nu ar fi de spus, ca daca m-ar fi lasat sa-mi intind ciolanele in patul lui Ludovic XIV, poate as fi avut, in rest, chestii pe care le vezi in mai toate castelele si palatele din lume. Ce este intr-adevar de vazut la Versailles sunt gradinile. (foto 4: dreapta, jos). Nu-mi dau seama daca sunt mai mari decat cele de la Schonbrun de la Viena (in paranteza fie spus, mie unul parca mi-a placut mai mult Schonbrun-ul, Versailles-ul e prea gol pentru cat e de mare), pentru ca in nenorocitul asta de Museum Pass aveam numai intrarea in palat asigurata, pentru gradini ar mai fi trebuit sa scoatem 7 EUR de fiecare. Nu asta ar fi fost problema, insa timpul ne presa si am fi vrut sa ajungem in aceeasi zi in capatul celalalt, unde e Cite de la Industrie et Technique. Da-i talpa iar pana la gara, stiam regula. Pana la Montparnasse, apoi linia 4 pana la Gara de Est si linia 7 pana la Porte de la Villete. Gura de metrou e exact la intrarea in orasel, insa cand privim inapoi zarim Hippopotamu’ si ne aducem aminte ca ni s-a facut foame (Era aproape 3 pm). Stim regula, suntem deja clienti vechi ai casei, nu ne trebuie mult sa comandam. Mai mult trebuie insa sa asteptam, asa ca asteptati si voi pana maine, cand vin cu continuarea.