Asadar, intram la un nou control. Prima data pasapoartele, border pass-ul (cica trecem granita cand mergem la platforma care e la 13km de mal) si apoi bagajele. Scoatem toate electronicele la vedere. Se noteaza seriile la fiecare aparat electronic. Colegul meu parca venea din talcioc, cand a inceput sa-si insire pe masa toate electronicele: laptop, pda, telefon, ap. foto, HDD extern. La mine a fost mai simplu ca am avut doar ap. foto si telefon. Punem totul la loc in bagaje si ni se face semn sa lasam bagajele acolo, iar noi sa luam o pauza. Nu intelegeam motivul, insa “motivul” tocmai intra pe usa. Era in lesa si condus de un militian. Daca il vedeam pe strada, credeam ca e ala de a jucat in “Bubico”. Era un sorecar, “specialistul” casei in droguri. Asa ca, “Bubico” s-a apucat sa miroasa bagajele noastre. Mie mi-era sa nu ridice piciorul, dar cred ca venise gata usurat. Scapam, deci, si de controlul bagajelor, ne urcam iar in camion si o luam spre port, pe un drum de pamant, abia atunci intelegand de ce era musai sa mergem cu camionul. Cu altceva nu cred ca am fi ajuns, mai ales ca se pusese si ploaia(dupa cum aminteam ieri, la inceput nu s-a facut schimbul cu elicopterul, foto 1). Dupa ce mergem vreo jumatate de ora, ajungem si in asa-zisul port. Era doar un ponton si o baraca de graniceri tot portul. Nava inca nu trasese la mal, asa ca am mai asteptat-o o ora, timp in care am cam inghetat, ca afara erau 5 grade, iar eu eram la tricou, ca, deh, era vara. Macar m-au vazut dezbracat si m-au bagat in fata la urcarea pe nava si spun asta, pt ca la urcare a urmat un nou control pasapoarte si la cei 35 cati eram, a durat aproape jumatate de ora. Poate vi se pare ciudat, insa rusii au un mod aparte de a face controlul. Se uita la poza, dupa aia te priveste lung, se uita si la nume, iar te priveste, de parca ar scrie si numele pe tine, se uita pe la toate vizele, pe unde ai mai trecut, iar se mai uita la tine si abia dupa aia iti da pasaportul. Iar de viteza cu care se misca, tipic moldoveneasca: incet si foarte incet (sper sa nu-mi fac prea multi dusmani). Se pune nava (foto 2) in miscare si in cca 2 ore ajungem la platforma, unde, primul lucru, evident controlul la pasapoarte: de data asta ultimul. La intrarea in dormitor nu ne-au mai cerut acte. Sa recapitulam (in stil Ghita Pristanda): doua la aeroport, unul la hotel, unul la serv. Pasapoarte, unul la tren, unul in camp la Nogliki, unul la nava si unul la platforma, in total 8, si noroc cu rusii ca-s comunisti, ca ar mai fi fost si 2 la “catrindala”. E adevarat a fost prima intrare. La urmatoarele ture nu au fost “decat” 6.

Despre platforma nu povestesc ca si-asa m-am abatut de la subiect. Maine va povestesc cum sta treaba cu “mitul femeii sovietice”, asa ca cei ce nu vor o deceptie, sa nu citeasca, insa eu le recomand totusi s-o faca, decat sa se confrunte mai tarziu cu realitatea si sa nu stie cum sa se eschiveze.

In ultima fotografie (foto 3) un peisaj destul de sinistru al insulei, vazuta din elicopter.